Timp - Nichita Stănescu

Se poate stinge pocnind ca un bec
și-această secundă știută.
Poate rămâne ca la înec
deasupra-ne, apa stătută, întreceri subțiri,
de umbre fugare seara sub lună, ca sub un
tavan rotund și-azvârlit la-ntâmplare,
din toți ochii deschiși,

simultan. Horn invers, cu fumul
în râpă, cu ceru-n prăpăstii atras.
Poate de-aceea, mărit ca de
lupă se-arată ce ne-a mai
rămas. Uite-l:
nu seamănă cu nici un cuvânt.
Nici nu poate fi spus, nici văzut.
Stă între cer și
pământ și n-are sfârșit și nici început.

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Nichita Stănescu



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.