Nani, nani

Autor:Lorena Craia


Adăugat de: lorena.craia

miercuri, 24 aprilie 2019

M-am așezat cuminte lângă tine
Şi-am măsurat de jur şi împrejur,
Sicriul să nu aibă vreun cusur
Când ne vor putrezi oase puţine.

Ca la un scurt popas însângerat,
Maria-şi pieptăna părul de vată;
Nici nu mai e ce-a fost şi ea odată:
Cucoană părăsită de bărbat.

Mai sus, înspre o baltă cu brotaci
Şi apă sălcioasă ca un vin,
O lună-şi prelingea din sânul plin
Ce-a mai rămas din tinerii burlaci.

Mă uit la ceas. E ora nopţii reci.
Copiii se ascund prin crăpături.
Noi tragem două-trei înjurături,
Apoi ne adormim, zâmbind, pe veci.


27 februarie – 15 martie 2017, Constanţa


vezi mai multe poezii de: lorena.craia


Detalii poezie:

  • »» Tema poeziei: Credinţă
  • »» Poezie de debut? nu
  • »» A mai fost postată pe acest site? nu
  • »» A mai fost postată pe alte site-uri? da
  • »» Vrei să fie analizată critic? da


Distribuie pe:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.