Ieri m-am plimbat prin fața vieții tale,
M-am rimelat cu-amantele-ți suave,
În pãr purtam trădări cu reci petale
Şi toamna o purtam printre octave.
Când am călcat pe-acelaşi drum cu tine,
Pe anotimpuri în zig-zag o oarbă
Își duce demn in sânge buchile latine
Mânjește-o dramă, lutul tău s-o soarbă.
Tu ai lăsat în sinea-mi semn de carte
Dar și-un puhoi de lucruri ce nu-mi plac,
Presimt cum furia o sa ne poarte
Când vei citi în mine de damele cu lac.
Așteaptă-mă într-un sfârșit de toamnă,
Croitoreasă sacră a timpului trecut
Vestind ca pruncul ce nicicând condamnă,
De știre îți voi da la noi ce m-a durut.
Dar nu regret plăceri cu gust de carne,
Era firesc să le cunoaștem, să se-ntâmple,
Prin lungi promisiuni tu mă trăgeai de coarne,
Lăsând minciuni, nimicuri peste tâmple.
Te las amant cernelii cu prietenii poeți,
Eu dusă sunt cu altul să gust din ce-i lumesc;
Degeaba plângeți căci ucideți vreți-nu vreți,
Norocul nu există, doar moft copilăresc.
vezi mai multe poezii de: Cornelia Cristea
Detalii poezie:
Distribuie pe: