Mustang - poeziile altor autori

Unde sunt cei care nu mai sunt?
Întrebat-am vântul, zburătorul
Bidiviu pe care-aleargă norul
Către-albastre margini de pământ:

Să vedem, ar putea graiurile mele
Să-ţi vie ca nişte inele,
Ca nişte brăţări, ca nişte cercei?
Încearcă-le! Uite o dată unul, o dată cinci, o dată trei,

Nu îi fie de deochi,
Ce frumoasă-i fără ochi!
Tivul pleoapelor se coase-n
Ferfeniţe de mătase.

Un păianjen, ca un neg,
Umblă lung, în şase peri.
Abia-l vezi şi e întreg
Cu nevoi şi cu dureri.

Pomii cei tineri, în dimineaţa de marte,
unii lângă alţii au stat să se roage -
frunţile lor străluceau inspirate deasupra
pământului incă-n zăpezi.

Doamne, n-ajung pân'la tine
vârfurile-acestei păduri de suspine?
Cum eşti tu atotştiutor,
să fi dat pâne de-ajuns tuturor,

Cu ochii mei închişi eu pot vedea
atîtea lumi, cît numai creatorul,
cercînd azurul tainic cu piciorul,
în ziua cea dintîi închipuia.

Luasem cu mine un copac să ne plimbăm
luasem o pasăre să facă diezi
am văzut de la ce cai erau potcoavele căzute
am avut o mie de braţe ca Bariareu

Am cunoscut femei cu semne rămase
dintr-o dragoste în care pieriseră toate cuvintele.
Eşti aici, lângă mine, cum ar fi dintele
nenorocirii într-un serai de mătase.

Ştiu că sunt ierburi în pietre
Şi cuvinte care rup ca schijele.
Cum să mă despart de mine?
Am văzut un om care nu mai era.