Un vis ne e viața, o firavă suflare,
Bătaie de aripă, înmiresmată floare.
Ne pierdem printre umbre, iar ploaia ne alintă,
Simțim cu primăvara un zborul ce ne încântă.
In veri, ne cresc pe umeri, aripi de iasomie,
Iar palmele adună stropii de rouă vie.
Când se așterne bruma și suflă aprig vântul,
Ne curg prin vene miruri și nu uităm cuvântul.
Cu fulgii albi de neauă, steluțe argintate,
Plutim în umbra lunii, prin lumi nevinovate.
Apoi cădem pe lutul fărâmițat și singur,
Un roi de fluturi palizi, o aripă de înger.
In sufletul ce-i veșnic o primăvară blândă,
Izvor ce-și duce dorul, un șoim pe-un coț de stâncă,
Adun lumina sfântă și zorii învierii,
Splendoare dimineții, mireasma dulce-a mierii.
vezi mai multe poezii de: Florina Emilia Pîncotan
Detalii poezie:
Distribuie pe: