Voi, dinţi ai florilor, mâini ale ierbii,
stropi de rouă, voi, infirmiere perfecte,
pregătiţi-mi aşternutul pământesc
şi, deasupra, cuvertura de muşchi verde.
Mi-e somn. Oh, aşează-mă-n pat, sora mea.
Pune-mi o veioză pe noptieră; sau, la o adică,
o constelaţie; sau orice îţi place; toate-s bune;
acum, fă lumina mai mică.
Lasă-mă singură: auzi, se desfac bobocii-n floare…
Un picior celest te leagănă de sus
şi-o pasăre trasează-un drum pentru tine, o cărare,
iar tu vei uita …Mulţumesc. Oh, o rugăminte:
dacă mă va căuta la telefon iarăşi,
spune-i c-am plecat – unde, nu mai ţii minte…
Distribuie: