Mahok Valeria - creaţii proprii

Spune-mi primăvară cochetă,
Unde ai ascuns harfele iernii înghețate de ger?
În murmur de izvoare limpezi sub cer?
Că s-au zbătut în zadar să reziste în anotimp de revistă,

Doamne! Mai lasă-ne ochii minții limpezi,
Să pieptănăm cu privirea perucile anotimpurilor Împădurite încă de frumusețe,
Iar soarele să salte jucăuș printre povești nemuritoare
Și prin păduri de timpuri bune înveselite.

Peste dealuri și câmpii
Muguri, oameni și copii,
Haos de concerte vii,
Au ieșit din amorțeală…

Printre norii trecători,
Ca zăpada argintie,
Soarele ochios din fire,
Cu mustăți de promoroacă,

Curg pletele nopții peste Eminesciene crânguri,
Ca aurul Lunii peste muntoase vârfuri.
Lanuri de stele clipesc peste gânduri,
Oameni și păsări se cufundă în adânci vise și cânturi,

Frați români,
Din lumea întreagă,
Nu uitați de țara mamă,
Nici de frați, nici de părinți,

Când printre brazi brumați de timp,
Răsare în împărăția ei ochioasă Luna
Și întregul vieții luminează pe pământ,
Dezmiardă în ploaia ei de raze argintii

Tu ești scânteia mea de viață
Născut în lacrimi la ceas sfânt,
Voința tatălui ceresc,
Enigmă a vieții pe pământ.

Eram copil, când limba mieilor înțelegeam
Și îmi păreau cele mai scumpe păpuși vii din lume,
Erau vacanțe lungi cu saci de amintiri de neuitat
Puși la păstrare acum, lângă comori din sfânta-mi bogăție.

Noi, pământenii...

Noi, pământenii...
Din praf de stele ne-am născut,