Îi văd cu ochii minții, în veșminte lor aspre, urmărind un astru,
Acum ca-ntotdeauna, pe-nsetații palizi călări pe cămilele greoaie,
Apărând și dispărând în adâncurile apei unui cer albastru
Cu-arhicunoscutele lor chipuri ca niște pietre bătute de ploaie;
Și, plutind în aerul rarefiat, coifurile și toată-argintăria lor,
Și ochii lor căutând steaua far care să-i mai îndrume înc-o dată,
Așteptând vindecarea Rănilor Mântuitorului, răni care mai dor;
Misterul a rămas acolo, în staulul Betleem-ului de altădată.
Distribuie: