Un țârâit de greier cheamă luna-n fân.
Dumnezeu e orb; țânțarii-i fac
o aureolă peste cap.
Eu sunt copilul lui și cum îl duc de mâna pretutindeni;
s-ar spune că-i un cerșetor bătrân.
Prin vechi păduri, ce-și mai aduc aminte de zidirea lumii
El m-a învățat să tac.
Acum ne odihnim în drum, cum am făcut de-atâtea ori
E-o noapte încărcată de tămâie și de sori.
Agale dintr-un sorb prin fire moi de iarbă
melci jilavi i se urcă-n barbă.
îi zic: «Tată, după ce-ai făcut
c-o vorbă stelele fără de număr,
Tu le-ai privit mirat -
și poate-ai zăbovit prea mult întru lumina lor cu ochii,
de aceea ai orbit».
Fără răspuns m-apasă mâna lui pe umăr.
Prin gând îi trec minuni adânci și nouă.
Pleoapele mi-s umede de rouă — și ca să nu audă
de ce durere-mi bate inima mai grabnic
mă ridic: «Tată, să mergem mai departe».
O stea de cerul ei c-o lacrimă de aur se desparte.
Distribuie: