Cimitirul român - Lucian Blaga

Huliți au fost românii
de unii învățați din vremi mai nouă
că metafizică n-ar fi creat
ca alte glorioase seminții,
doar apeducte, colisee,foruri, drumuri,
eternă urbe, castre și troiane de hotar.
Huliți au fost românii
că numai case-ar fi clădit cu atrii
primind de sus lumina
s-avertisment ținând pe praguri : cave canem.
De ți-ar fi dat s-ajungi odat la Roma
și-adânc în țară, prietene, pe Via Appia te-ai pierde,
ai înțelege-atuncia, ce nedreaptă-i cumpăna
cu care oamenii, popoarele, virtutea unul altuia
și inima și-o cântăresc. Căci ai vedea un Drum,
care se duce, se tot duce în peisaj,
piatră cu piatră, potrivind,
un drum flancat, de-a stânga și de-a dreapta,
cu sarcofage, urne, mauzolee,
păstrând cenușă, oseminte-adăpostind.
Așa vedeau românii Drumul, orice limite-nfruntând
în mare-mpărăție a vieții-naintand prin moarte
sădită-n șiruri
de două părți. Cei de la umbră chiparoșilor
în sarcofage dorm, ascultă sunetul
de securi și de lănci, marșul cohortelor,
roțile de care, nechezul cailor. Acestea toate,
la rândul lor, acuma nu mai sunt,
dar morții cei mai vechi, aceia mai ascultă
la drumul care sună pe pământ.
Așa închipuiau românii cimitirul:
un drum flancat de două rânduri de tăceri.
Aceasta-i metafizică română: un Drum.
Un drum ce-nainteaza printre morți, nu printre vii.

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Lucian Blaga



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.