Loialitate oarbă

marți, 10 martie 2026

În umbra cuvintelor grele, străine,
Ce curg ca o zgură din guri de argint,
Clădesc o cetate din dor și din tine,
Să nu simt otrava din tot ce ei mint.

Privirile lor sunt sentințe de plumb
Ce cad peste mine ca pietre de moară.
Mă strigă pierdut sub un cer de porumb,
Căci n-am învățat de-al tău rău să mă doară.

Îmi plec fruntea mândră sub val de ocară,
Să nu simt cum scuipă pe raiul din noi,
Căci dragostea mea e o sfântă povară
Ce spală păcatul și-l schimbă-n altoi.

Îmi arată defectul ca pe-un mare păcat,
Mă mustră că tac când dărâmi un univers,
Dar eu sunt naufragiul în tine legat,
O rimă pierdută într-un fals înțeles.

Mi-e somnul o vină și veghea un chin
Sub ochii ce-mi caută în suflet un semn,
Dar schimb mântuirea pe-un strop de venin
Și dragostea-mi oarbă pe-un rug de blestem.

Sunt oarba ce calcă pe cioburi de soare
În timp ce mulțimea mă strigă-n derivă.
Ei văd doar o pată, o rană ce doare,
Eu văd doar lumina, rămân o naivă.

Rămân în surghiunul acestui delir,
Să-ți port defectul ca pe-un scump talisman,
Căci ce-i pentru lume un amar elixir,
Pentru sufletul meu e un întreg ocean.

Rămân un proscris într-o horă de sfinți,
Iubind un abis de care ei se scârbesc.
Strâng între palme și-ntre mii de dinți
Păcatul tău mândru, în care trăiesc.

Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.