lipsa

duminică, 26 iulie 2026

Noaptea e ger,
păsările nu cântă
și cald e afară, pe cer,
iar el pentru ea nu mai luptă.

Ea îl așteaptă,
el, mai rece de fel.
Nu e deșteaptă,
nu va mai fi tot el.

Ce o divinizează,
târziu, în șoapte lungi,
fumul o acaparează,
pe piele, rămân dungi.

Iubire, un dar dumnezeiesc,
căci fără de ea nu putem trăi.
Cum ochii i se învinețesc,
fără glasul lui ea ar muri.

Un cuvânt, visul.
Și acum viața sa s-a dus,
el îi mai vede strașnic chipul,
privind lin spre apus.

Ultimul său zâmbet
aruncat pe un suflet nemilos,
ochii săi cu mare urlet,
plecându-se în jos.

Un tablou, nedescifrat,
lăsat în amintire pură,
zâmbetul lui, cel blestemat,
s-a transformat în ură.

Ea îl iubea nespus,
el o vedea tulbure.
Lacrimile i-au recurs...
au revenit iar umbrele.

V-am povestit de doi copii
ce nu se pot uita,
amintiri, multe, cenușii,
lăsate-n urma mea...

Prea mare lor le-a fost iubirea,
dar nu le-a fost vestit
să își găsească fericirea,
dragostea a luat sfârșit.

E dureros să simți, să vezi
cum mișcătoarele ape
îneacă-ntregi livezi
pentru a clădi palate.

Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.