Mă întrebi cum am devenit nebun. S-a întâmplat astfel:
într-o zi, cu mult înainte ca mulți zei să se fi născut,
m-am trezit dintr-un somn adânc și am descoperit
că toate măștile îmi fuseseră furate
— cele șapte măști pe care le făurisem și le purtasem
de-a lungul a șapte vieți.
Am alergat fără mască pe străzile pline de lume,
strigând: „Hoți, hoți, blestemați hoți!”
Bărbații și femeile râdeau de mine,
iar unii fugeau spre casele lor, temându-se de mine.
Și când am ajuns în piață, un tânăr care stătea
pe acoperișul unei case a strigat:
„E un nebun!”
Am ridicat privirea să-l văd; soarele mi-a sărutat
pentru prima oară chipul dezgolit.
Pentru prima oară, soarele mi-a sărutat chipul dezgolit,
iar sufletul mi s-a aprins de iubire pentru soare
și nu mi-am mai dorit măștile. Și, ca într-o transă, am strigat:
„Binecuvântați, binecuvântați fie hoții care mi-au furat măștile.”
Astfel am devenit nebun.
Și am găsit atât libertatea singurătății,
cât și siguranța de a nu fi înțeles,
căci cei ce ne înțeleg ne înrobesc o parte din ființă.
Dar să nu mă mândresc prea tare cu siguranța mea.
Chiar și un hoț aflat în închisoare este în siguranță
față de un alt hoț.
Distribuie: