Imnul Omului - Khalil Gibran

Am fost,
Și sunt.
Așa voi fi până la sfârșitul timpurilor,
Căci sunt fără de sfârșit.

Am străbătut vastele spații ale infinitului și
Mi-am luat zborul în lumea fanteziei,
apropiindu-mă
De cercul de lumină de sus.
Și totuși, iată-mă prizonier al materiei.
Am dat ascultare învățăturilor lui Confucius,
Și am ascultat înțelepciunea lui Brahma,
și am stat
Lângă Buddha, sub arborele cunoașterii.
Iată-mă acum luptând cu ignoranța și
Cu necredința.

Am fost pe Sinai când Domnul S-a arătat
Lui Moise. Pe malul Iordanului am văzut minunile
Nazarineanului. La Medina am auzit cuvintele
Apostolului Arabiei.

Iată-mă acum prizonier al îndoielii.
Am văzut puterea Babilonului
și gloria Egiptului
Și măreția Greciei. Ochii mei nu încetează
Să privească micimea și sărăcia lucrărilor lor.
Am stat alături de vrăjitoarea din Endor
și de preoții
Asiriei și de profeții Palestinei, și nu încetez
Să vestesc adevărul.

Am învățat înțelepciunea coborâtă asupra
Indiei și am stăpânit poezia izvorâtă
Din inima arabului, și am ascultat
Muzica popoarelor din Apus.
Și totuși sunt orb și nu văd;
urechile îmi sunt astupate
Și nu aud.

Am îndurat asprimea cuceritorilor
Nesătui și am simțit opresiunea tiranilor și
Jugul celor puternici.
Și totuși, am puterea de a lupta cu vremurile.
Pe toate acestea le-am auzit și le-am văzut,
și totuși sunt
Un copil. În adevăr voi auzi și voi vedea faptele
Tinereții, și voi îmbătrâni, și voi atinge desăvârșirea,
Și mă voi întoarce la Dumnezeu.

Am fost,
Și sunt.
Așa voi fi până la sfârșitul timpurilor,
Căci sunt fără de sfârșit.

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Khalil Gibran