Un zidar a ieșit în față și a spus: „Vorbește-ne despre case.”
Iar el a răspuns și a zis:
Ridică, din închipuirile tale, un adăpost în pustie
înainte de a clădi o casă între zidurile cetății.
Căci, așa cum tu te întorci acasă la ceasul amurgului,
tot așa o face și călătorul din tine – cel veșnic îndepărtat și singuratic.
Casa ta este trupul tău cel mare.
Ea crește la soare și doarme în liniștea nopții; și nu este lipsită de vise.
Oare casa ta nu visează? Și, visând, nu părăsește cetatea
pentru crâng sau pentru culmea dealului?
Aș vrea să pot strânge casele voastre în palmă și,
asemenea unui semănător, să le împrăștii prin păduri și pe câmpii.
Aș vrea ca văile să vă fie străzi, iar cărările verzi să vă fie alei,
ca să vă puteți căuta unii pe alții prin vii și să veniți
purtând în veșminte mireasma pământului.
Dar toate acestea nu sunt încă menite să fie.
Din teamă, strămoșii voștri v-au adunat prea aproape unii de alții.
Iar acea teamă va mai dăinui o vreme. Încă puțină vreme,
zidurile cetății vor despărți vetrele voastre de ogoare.
Și spuneți-mi, oameni din Orphalese, ce aveți în aceste case?
Și ce anume păziți în spatele ușilor zăvorâte?
Aveți pacea – acea chemare tăcută ce vă dezvăluie puterea?
Aveți amintirile – acele arcade sclipitoare ce unesc culmile minții?
Aveți frumusețea – cea care călăuzește inima
de la lucrurile făurite din lemn și piatră
către muntele cel sfânt?
Spuneți-mi, le aveți pe acestea în casele voastre?
Sau aveți doar confortul și setea de confort
– acea nălucă vicleană ce intră în casă ca un oaspete,
devine gazdă și, în cele din urmă, stăpân?
Ba mai mult, devine un îmblânzitor și, cu cârligul și biciul,
transformă marile voastre dorințe în simple marionete.
Deși are mâini de mătase, inima îi este de fier.
Vă leagănă somnul doar pentru a sta apoi lângă patul vostru
și a batjocori demnitatea trupului.
Își bate joc de simțurile voastre treze și le așază pe puf de ciulini,
ca pe niște vase fragile.
Cu adevărat, setea de confort ucide patima sufletului,
iar apoi pășește rânjind în cortegiul funerar.
Dar voi, copii ai spațiului, voi, neliniștiți în odihnă,
nu veți fi nici prinși în capcană, nici îmblânziți.
Casa voastră nu va fi o ancoră, ci un catarg.
Nu va fi o peliculă lucioasă ce acoperă o rană, ci o pleoapă ce ocrotește ochiul.
Nu vă veți strânge aripile pentru a trece prin uși,
nici nu vă veți pleca frunțile ca să nu se lovească de tavan,
și nici nu vă veți teme să respirați, de teamă că pereții
ar putea crăpa și s-ar prăbuși.
Nu veți locui în morminte zidite de cei morți pentru cei vii.
Și, deși plină de măreție și splendoare, casa voastră nu vă va păstra taina,
nici nu vă va adăposti dorul.
Căci ceea ce este nemărginit în voi sălășluiește în palatul cerului,
a cărui poartă este negura dimineții, iar ferestrele
– cântecele și tăcerile nopții.
Distribuie: