Cântec de dragoste - XXIV - Khalil Gibran

Sunt ochii celui îndrăgostit și vinul
Spiritului, și hrana inimii.
Sunt un trandafir. Inima mi se deschide în zori,
Iar fecioara mă sărută și mă așază
Pe pieptul ei.


Sunt sălașul adevăratei fericiri și
Izvorul plăcerii, și începutul
Păcii și al liniștii. Sunt zâmbetul blând
De pe buzele sale pline de frumusețe. Când tinerețea
Mă cuprinde, el își uită truda, iar
Întreaga sa viață devine realitatea unor vise dulci.


Sunt extazul poetului,
Și revelația artistului,
Și inspirația muzicianului.


Sunt un altar sacru în inima unui
Copil, adorat de o mamă plină de milă.


Răspund strigătului inimii, dar fug de o cerere;
Plinătatea mea urmărește dorința inimii,
Dar respinge pretenția goală a vocii.


I-am apărut lui Adam prin intermediul Evei
Și exilul i-a fost soarta;
Totuși, m-am dezvăluit lui Solomon, iar
El și-a tras înțelepciunea din prezența mea.


I-am zâmbit Elenei și ea a distrus Tarwada;
Totuși, am încununat-o pe Cleopatra și pacea a domnit
Peste Valea Nilului.


Sunt precum veacurile – clădesc astăzi
Și distrug mâine;
Sunt ca un zeu care creează și dărâmă;
Sunt mai dulce decât suspinul unei violete;
Sunt mai violentă decât o furtună dezlănțuită.


Darurile singure nu mă ademenesc;
Despărțirea nu mă descurajează;
Sărăcia nu mă alungă;
Gelozia nu dovedește că sunt conștientă;
Nebunia nu atestă prezența mea.


O, voi, căutători, eu sunt Adevărul, Adevărul care imploră;
Iar Adevărul vostru în a mă căuta, a mă primi
Și a mă ocroti îmi va determina
Comportamentul.

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Khalil Gibran