Omenescul efemer - Jorge Guillén

Zum Augenblicke dürft ich sagen:
Verweile doch, du bist so schön!
(FAUST, 2, V)



Rămâi, tu, interval numit viaţă,
Viaţă sacră, care-acum dispari
Murind încet
Fără vreun nimb de infinit
Şi nici făgăduinţă de-absolut,
Frumoase clipe azi, urâte mâine,
Dar vii şi dragi mereu, căci sunt reale
Când dincolo ajungi, ofrande sunt:
Pământul, apa, focul le-au adus,
Şi aerul ce-i astăzi transparent,
Iar mâine greu şi-necăcios,
Ofrande naturale
– Ori poate şi divine –
Cu-o forţă superioară ce doreşte
Ca eu s-o stăpânesc
Şi s-o supun la un nivel uman,
De echilibru-aici, pe câmpul nostru,
Recunoştinţă e şi e iubire.
E veşnică Elena?
Eu vreau doar omenescul efemer.

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Jorge Guillén



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.