Cu-ncetineli de visător hoinar
Îmbătrânit prematur,
Acel bărbat cutreieră cărări
De soare, colb ori lună.
Chip de înfrânt
Ce umple arhetipul?
Voinţă-având de-a fi bărbat senin
Mereu în ton cu înserarea lină
Vrea certitudini
De la rădăcina
Invulnerabilă a propriului său suflet.
E un miracol
Faptul că totul, pas cu pas pe drumul vieţii,
Atât de simplu e şi-adevărat.
Destin fatal al unui om ales.
Un suflet vrea căldura altui suflet
Într-un contact mântuitor, fecund.
Justiţia întreagă, deocamdată,
E în cuvântul just,
De parcă-ar fi obiectul însuşi
Care-n viziunea lui de trecător
Ne e propus – cu el păşim pe drum –
Pe sine înfăţişându-se
Treptat poetul.
Jur-împrejurul siluetei lui hoinare
Fiinţele şi lumea lor
Se leagă, solidare,
Şi inima cu mintea-n unison,
Şi-atâtea aparenţe
În ritmuri se transformă
De vers şi univers,
În ciuda lui Cain
Ce se transformă şi câştigă lupte.
Privirea vede clar, şi mâna vrea
Tovărăşie să găsească.
Trecutul – rădăcină visătoare –
A vizionarului privind spre revărsat de zori
O nouă zi curată
Pe-un nou tărâm.
Distribuie: