În miezul nopții, când cerul e negru ca smoala,
Și luna plină strălucește ca un far,
Îmi simt sufletul tremurând de frică
În fața întunericului și a misterelor sale.
În adâncul inimii mele,
Sunt ascunse taine și mistere
Într-un univers plin de secrete și de umbre,
Într-o lume în care nimeni nu se poate ascunde.
Dar chiar și în această întunecime,
Îmi simt sufletul tremurând de frică
În fața greutăților și a obstacolelor,
În fața unei lumi pline de provocări și de dramă.
În miez de noapte, când totul e pustiu,
Pe străzi întunecate, cu umbrele mele mă plimb
În căutarea unui sens, a unei direcții,
În căutarea unui răspuns, a unei soluții.
Mă gândesc la tot ce am pierdut și la tot ce am câștigat,
La toate momentele frumoase și la toate cele dureroase
La toate oportunitățile pe care le-am ratat,
La toate deciziile pe care le-am luat greșit.
Dar apoi îmi amintesc de tine, de ochii tăi albaștri,
De zâmbetul tău dulce și de vocea ta caldă
De momentele noastre fericite și de clipele noastre triste,
De toate amintirile noastre frumoase și de toate cele dureroase.
Și atunci îmi dau seama că nimic nu contează,
Că orice aș face, tu vei fi mereu în gândul meu
Că orice s-ar întâmpla, tu vei fi mereu în inima mea,
Că orice ar fi, noi vom fi mereu împreună.
Oh, frumoasa mea, ochii tăi luminoși,
Sunt ca două stele ce încălzesc inimi
În preajma ta, simt cum sufletul meu zboară,
Și inima mea în flăcări arde, cu o iubire pură.
Frumusețea ta, o minune divină,
Așa de grațioasă, ca o regină
În preajma ta, simt cum timpul se oprește,
Și lumea întreagă în jurul tău se învârtește.
Fiecare clipă petrecută alături de tine,
Este o comoară prețioasă, o comoară divină
În preajma ta, simt cum trupul meu se înalță,
Și sufletul meu se simte liber, cu o iubire adevărată.
Oh, frumoasa mea, ochii tăi luminoși,
Sunt ca două stele ce încălzesc inimi,
În preajma ta, simt cum sufletul meu zboară,
Și inima mea în flăcări arde, cu o iubire pură.
vezi mai multe poezii de: Stamate Constantin
Detalii poezie:
Distribuie pe: