Iubiri - Victor Eftimiu

Ai să mă ierți că am venit devreme?
Eu te-am iertat că ai venit târziu…
Unde-am fi vrut, nu ești și n-am să fiu —
zadarnic plâns de dor o să ne cheme.

Speranța noastră inutilă geme
cu glas de glod căzut peste sicriu.
Ai să mă ierți că am venit devreme?
Eu te-am iertat că ai venit târziu…

Avem pe frunți cu totul alte steme,
dar eu, nebunul, totuși îți mai scriu
și soarta o sfidez cât mai sunt viu
și te iubesc sub zodii de blesteme —
poate mă ierți că am venit devreme….

Adăugat de: Adina Speranta

vezi mai multe poezii de: Victor Eftimiu



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.