Gustar - Ion Pillat

Nu-i vară şi nu-i toamnă: e vremea când în tine,
Pe înserări senine, un dor de ducă-ţi vine.

Când nopţile sunt clare şi cerul e paharul
De sticlă care zvârle cu stele, ca zarul

Pe drumuri depărtate să prindă călătorul.
Pe casă părăsită voi trage greu zăvorul.

Şi voi porni la ceasul când toaca bate rar...
Tăind călare vadul sub lunca din hotar,

Opri-voi murgu-n spume pe malul rupt de ape,
În ochi să-mi iau atâta cât sufletul încape:

Zăvoiul plin de umbre, ca un altar colină
Şi-n soare apune munţii încremenind lumină.

Sorbi-voi haiduceşte privirea până-n fund
Şi pe cleştarul serii nu voi lăsa, rotund.

Decât un bob de rouă ce licăre plăpând -
Întâia stea îmi arde în noapte şi în gând.

Strâng bine calu-n pulpe şi pinteni dau s-ajung
La hanul vechi ce-aţine sub plute drumul lung.

Îmi leg de-o plută murgul şi bat în poartă silnic
Ca să-mi răsari, voinică, hangiţă strânsă-n vâlnic,

Cu ochii de vădană, cu braţul alb şi plin -
Să-ţi cer culcuş la noapte şi o oca de vin.

Mi-aduci, cu raţă friptă pe varză, vinu-n oală -
Te-ntreb mirat: - Să fie chiar hanul lui Mânjoală?

Dar nu răspunzi şi-n juru-mi e cald, icoană nu-i,
Miroase a iubire, a mere, a gutui.

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Ion Pillat