Izvorul amintirii se pierde ne-nceput...
Acelaşi fân în floare ne urmăreşte-n luncă
Şi rugăciunea serii nădejdea îşi aruncă
Pe dealul unde doarme întregul meu trecut.
Urmăm cărarea noastră în liniştea mai mare...
Acei ce ne lăsară doar dorul lor în piept;
Mai mor a două oară cu noi în înserare
Sau ne măresc trecutul cu ochiul înţelept?
Distribuie: