Visa - Ion Caraion

Visa. Totul era vâscos.
Lucrurile se amestecau în timp și-mprejur.
Cleioase, apele somnului.
Era și nu era el.

Ceasornicarii munților de cârpe împietriseră.
Era și nu era acasă. Se vedea și copil și adult.
Împietriseră.
O altă casă începea din aceiași pereți.
În același timp. Bărbați mulți
cântau într-o limbă a lor
amestecată cu spectre de vânt, șuierături de vâslă
și de-argint.
Gesturi. Sânge. Vorbe.

Într-adevăr, de unde n-am plecat?

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Ion Caraion



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.