Țigara apocalipsului - Ion Caraion

silueta copacilor care secase –
aerodromul ca un trup cadaveric –
ne părăsește timpul, iubita mea…aerodromul
ca un trup de schele și de vase
ruginite, comentate, curioase
prin stomacul vremii întuneric
întuneric alb și verzi băltoace.
curios de-un vânt ce-a stat, săracul
toamna când mă desfrunzește pomul
vara când vin fluturi să mă-nbrace
și mă plimbă-n lectici fastuoase
(comentariu factice, sagace
amurgul profund)
iar în loc de mort îmbracă lacul
într-o purpură de falii și de prund
și în loc de ploi, un vraf de oase
și în loc de lac, un șold rotund
cu profunde umbre și abace –
vara când pădurile-s buimace
curios, de fasturi, un om scund
cine știe cum din altă viață
se-abătea din drum să-mi bată-n ușă
c-un creion de aer ori cenușă
ca un țigaret rămas în ceață

tresărea un pom, murea și pomul
cadaveric timp – aerodromul
și-apoi, singur, avionu-n seară
(un copac-fantomă plin de borți)
se ducea să zboare peste morți
și-apăreau strigoii pe la porți
și părea pământul o țigară
pe care- fuma apocalipsul
peste tibii, peste-amurguri, peste ghipsul
marelui pustiu deplin de-afară

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Ion Caraion