Sub Dumnezeul impar - Ion Caraion

Profeții din care ies vorbele noastre
iarbă din care li se face ochilor somn
șarpele negru al izvoarelor, femeia din ușă (străină, femeia)
n-au fost pentru tine - tristule, iubitule.
Știu o inimă unde începe dragostea o dată pe an
știu o durere pe unde intră păsările-n biserici să-ntinerească
știu o vânătoare verde-n care căprioarele nu și-au mai găsit inima;
cântând mi-auzeam iubita despre un fluviu ciudat
și despre-o-ntâmplare uitată cântau inima, vântul,
cu regi istoviți înserați în orașe,
cu fete mărunte ieșind din pământ,
cu vorbe de moarte, os lângă os.
Iar zările legănau și ele, ape vechi legănau cu poduri mari, cu mâini încolăcite, cu porturi în mers, cu ploi, cu unelte duse-n pământurile de departe, unde
- de lângă inima oricui - alungați, regii-n sandale au fugit din oraș
iar brațele, brațele n-au mai fluturat în cetate.
Ai putea să mergi mai departe, iubita mea, ai putea să treci.
Putrezeau steaguri albe-n câmp, putrezeau steaguri albe
Și inima lumii, inima mea cânta un cântec de moarte
povestind despre apele stranii.
Nimic n-a fost pentru tine, iubitule
Ruginește
în pahar, lumina, ca un ochi la fereastră.
-
Dragostea mea, nimic n-a fost pentru tine.
Os lângă os, bătrânii înserează.
E un copil sub frunte care plânge,
e o minune în lucruri care nu se mai împlinește.
Oaspetele negru sosit în pădure străin a intrat, străin a privit.
Ca să se facă liniște în plante
- înțelept, falnic, amar -
noi coclim în lumina soarelui, așijderea părului toamnei.

Știu o comoară în care intră șarpele o dată pe an,
știu un câmp de bucate prin care - dacă treci — se face frig între oameni.
Prin case de oameni totdeauna intră cineva cu inel,
femeia se întoarce acasă mirată,
copiii se așază în pereți, la fel cu desenele.
Ai putea să treci mai departe, iubita mea, ai putea să treci
Vâslesc în mine, vâslesc în singurătate.
De lângă inima oricui, până la profeții din care ies vorbele noastre, brațele nu mai flutură, brațele cad îndărăt în păsările împușcate

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Ion Caraion



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.