Putea să fie mai frumos, Doamne, sau mai urât - Ion Caraion

Putea să fie mai frumos, Doamne, sau mai urât
Ai să mă așezi în dosarele tale
printre alte hârtii fără însemnătate
Munții cumpănesc rană și taină
În marea lor simplitate
lucrurile au o viață vicleană
ca-ntruparea care nu-i trup
ca vestmântul care nu-i haină
O pândă eternă de lup
și de șarpe-ncremenit
Ai să mă așezi printre nesfârșituri care s-au sfârșit,
printre blide, securi, strachini și foale
uitate...
S-o fi coborât pe toate planetele noaptea, poate.
Liniște moale.
Și frică. Și-atât.

Pân′ la gât, pân′ la gât –
vorbele. Urlete surde. Ațoase.
Negura scoate
limba la munții ori îi latră.

Ei nu mai erau prin case.
Noi eram stane de piatră.

Vrei să aprinzi o lumină și se sting toate.

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Ion Caraion



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.