Pietrele din umărul meu – 257 # - Ion Caraion

Acolo se plătea tăcerea, aici se plătește cuvântul.
Lucruri care prisosesc.
Două leziuni erotice: ochii
niscai pădure într-o strachină
puțin cotcodac analitic
petele soartei…

N-aveți frumusețea care vă trebuie.

M-aștept pe mine.
Te-am făcut din cuvinte
nepotrivite –
(eu nu am dreptul să nu înving!)
pentru că în fiecare zi înalț câte un oraș
pentru că fiecare om trebuie să-și facă
o singurătate a lui
din peruci, sechele, copii ori dezgust.
Sau…

O, lucrurile! Ochii!
Cu tristeți duplicitare ca lenea țăranilor, cu zâmbete lirice ca rândunelele din Tokio,
dragostea mea pentru tine e o corabie –
dacă aș fi pasăre migratoare aș pleca și aș veni cu păsările,
ești o vervă a dezordinei
ca halucinația și ceremoniile
ca focul și cântecul
ești ca mările noaptea.

Dacă aș fi pasăre migratoare aș pleca și aș veni cu vântul
care înconjură corăbiile.

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Ion Caraion



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.