O forfoteală moartă. Arniciuri și nimicuri - Ion Caraion

O forfoteală moartă. Arniciuri și nimicuri.

În loc de foc, amprente în lut. O piatră șuie
(Fuseseră albastre... Fuseseră iubite...)
mai arăta luminii lumina care nu e.
Împreunând sub stele amurgurile noastre,
cernut – cădea-ntuneric din arbori peste vite.

Fuseseră iubite... Fuseseră albastre...

Un fel de păsări albe, de păsări dezolante
se-amestecau în ceață cu fel de fel de plante
și fel de fel de focuri jucând țopăitoare.

Un fel de cremeni ude ce nu mai ies la soare.

În loc de vetre, borte... În loc de nări, copite...

Scobeau în ele vântul și stelele. Și tot
ținutul părea cinic. Ținut cu șiretlicuri,
înfășurând aiurea – sub arbori – un balot.

Fuseseră femei Fuseseră cu sâni
Fuseseră cu plete Fuseseră iubite

Copiii și-aminteau de când erau bătrâni.

Puterilor pieirii li se sfârșea puterea.
Și-n loc de sex, o pată gălbuie ca tăcerea.

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Ion Caraion



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.