Muzica - Ion Caraion

Se-aștern pe morți hulubii și nu știi
la umeri cine, ′ntunecat, le cântă:
atelierul plin de jucării
ori timpul luat cu stihiile la trântă?

Dezghicându-și zeii tutelari
de sub miresme ori de printre zare,
ei ciugule – duium de prade rari –
la vămi târzii, din noi, ca din ulcioare.

I-ascult pierdut… cu fiecare bob
vai! fug din zi ca mierea dintr-o poamă
și se-mpreună umbrele de plop
sub mâinile mireselor de scamă.

Cleștare vii cu cerul subsuori,
se furișează lent în dimineață,
să nu-i audă inima din flori –
când trec prin dreptul vocilor de ceață.

Și-adie câmpu-n gând a mădălin
la recviemul care n-o să-nceapă,
când păsări mici, de febră, doar mai vin
ca lingurițele-n paharele cu apă.

E căptușită vremea cu ecouri
lumina cu viori, lumea cu voci
de pe sub care gravele cavouri
tresar prin ierbi ca mâlu-n mormoloci.

Și-n graba-le solară, de făclii
printre havuzuri, amfore ori glastre,
se-aștern pe morți hulubii, dar nu știi
că-n pliscul lor duc sufletele noastre.

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Ion Caraion