Mi-era dragă - Ion Caraion

Mi-era dragă, fiindcă era simplă
și era simplă, fiindcă nu era proastă
însă m-a iubit proasta aceea, m-a iubit
ca pe copilul, ca pe amantul, ca pe soțul
și ca pe fratele ei –
ca însăși pe sine, de parcă
(de n-ar fi fost ea însăși femeie)
nu s-ar fi îndoit o clipă
că ar fi avut – ca bărbat – chipul
firea
năravurile, patima,
furtunile, îndemânările
și sângele meu
în care înotam zilnic amândoi
până departe
(la nume și străbuni
la prispele mării și ale infinitului
e una cu pielea de genunchi...)

E corabia fără pânze
potopul – veșnic potopul
și nemântuirea

Am ancorat o singură dată
ne-am despărțit și-am dispărut
Apele s-au retras
din nou era lut
și-n lut: nimic

Insula aceea: ca izgonirea din rai

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Ion Caraion



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.