Mai mult sau mai puțin e terminat se pare - Ion Caraion

Mai mult sau mai puțin e terminat se pare
totul. Timpul, trecutul, excitația
luminii și-a perdelei. În dantela
draperiei ca o rochie
artificial, păianjenul.
Pictura se revarsă ca o ploaie pe străzi
În după-amiaza ascuțită ici-colo de vânt
născocim nemișcării
crengi de arbori care nu-s.
Pustiu intact.
Unica
reconstituire.
Mai mult sau mai puțin totu-i terminat
Ecoul trece prin oraș ca o jucărie din mână în mână

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Ion Caraion



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.