Geneze VIII - Ion Caraion

Ni se cocoțase dimineața pe umeri și nu muriseră stelele.

Niște mari argumente de piatră,
cu pahare de soare în mână,
spintecă visul.

Ploile spațiilor spuneau că orașele
vor veni din ce în ce mai aproape;
și ierburile pământului au hrănit ciurde, oglindindu-le
în râuri
pe care pluteau corăbii cu flăcări la catarguri.
Țara…

Timpul umblă prin lume.
Zorile ajung înaintea oamenilor.
Ca niște jurisprudențe ale hazardului
date împotriva beznei, pururi,
din văi frenetice izbucnesc descălecătorii.
Orice noapte presupune o zi înainte și una după.
Mi se pare că sunt un scrânciob în care se dă
huța infinitul.

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Ion Caraion



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.