Geneze VII - Ion Caraion

Am întors padini lutoase,
făcându-le s-aducă azimă-n lume.
Moartea înverigată pe trunchiurile lucrurilor
latră tot mai îndepărtat.

A fost o dimineață a verilor noastre.
Zuruitor de fraged,
prididi rodul.
Erau amfore în care vinul
închipuise odinioară
statui și religii, viclenii și samsarlâcuri, rășluieli și meandre.
Păsările și muzica auzeau cum se despletește abundența.
Și culesul a aromit cosmosul.

Acuma,
o blândețe dulce
cuprinde pământul. Și-l clatină
ca pe un om care pleacă departe,
călare,
înainte de zori.

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Ion Caraion



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.