Este unul care - Ion Caraion

Este unul care m-așteaptă la marea
vieții răscruce. Trimis.
El a început să-și piardă răbdarea
și să mă strige
E plin de cârlige
și de inscripții Un scris
tulburător, căci e viu
Literele mișcă
într-un pustiu
greu deslușirii
Dar eu le-nțeleg
Îi spun c-am să vin și nu viu.
Și universul întreg
pare-o podișcă
pe care cine trece (Toți trecem…) destrămat e
Lui însuși în palmă
solul își face semne ciudate
ca o lumină de sfeșnic

Ba se apropie Ba se depărtează Tăcere
În camera calmă
în pădurea de cuiere
pe culoarul încolăcindu-se veșnic
la zenit în nadir
(Minunea e că nu mai sunt cu putință minuni)
ai venit ca ploaia de vară printre-aluni
ca pasărea, ca fluturele, ca un fir
de iarbă din semințele vremii
sau din ce spații de gheață,
din care laringe
unde-și au sălașuri Golemii
sau din ce semi-
labirinte fără soare?

Literele mișcă sub ochii de șarpe Sare
cineva și le stinge
Și le dezgață

Iată-ne față în față
orbii ce văd și văzătorii cei orbi

Două ceruri de corbi
marele tainei ne-timp și ne-rost

Eu singur mai văd scrisul și cel
ce m-așteaptă de-o viață
începându-și alfabetul cu el
stingându-mă când și când plin
de cârlige și inscripții cum nu mi-i
în putere s-arăt

Ape grozave când ați fost ude,
că ape nu sunteți și nu știu ce-ați fost?

Deasupra mediteranelor lumii
cel ce m-așteaptă ca un pin
puternic, se uită-ndărăt

Și nu mai m-aude… Și nu mai m-aude…

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Ion Caraion