Dacă șarpele are părere bună despre ied - Ion Caraion

Dacă șarpele are părere bună despre ied,
în schimb iedul n-avea aceeași părere despre șarpe.
Ce cred eu sau ce nu cred
n-are nici o însemnătate.
Car pe umeri timp și car pe
suflet umbră, coji uscate
ori sfioase de lumină.
Viața și-așa e puțină.
Soarele era un lord.
Când și când le iau, le gust,
cojile de soare mort.
Ca o minge-n munți, ca neaua,
iedul zbiară, zburdă, zboară.
Șarpele târăște-n seară
solzii, platoșele, zaua.
Cum să-mpaci o târâtoare
cu un giuvaier ce sare
de ici colo prin minune?
Iartă-ne nouă, Doamne,
greșalele noastre și nu ne
duce-n ispită sau în dezgust.
Amin.
Visul și-așa nu e vin.
Mustul și-așa nu e must.
S-a făcut cerul îngust,
iar veninul androgin.
Când și când (însă m-abțin)
cojile mi-ațâță nara,
cojile de soare mort.

Străvezia și ușoara
Broderie de proverb...

Muntele purtase herb
Soarele era un lord.

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Ion Caraion



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.