Colind – 2 - Ion Caraion

Scutură-și tăriile
Taina și dimiile
Și-l acoperă în staur
Pe Hristos cu nimb de aur.
Sub cojoc de îngeri calzi,
Domnul doarme în heralzi
Și se pârguie la El
Azimi, poame, păsări, mei –
Universu-ntreg, întreg.
Doamne, vin să te culeg!

Amiroase-n toată casa
Rugăciunea ca mătasea.
Picură pe fiecare,
Lucru, stropi de sărbătoare.
Să te semăn, ca un rob,
În cuvinte, bob cu bob
Am arat prin mine-ogoare,
Fiu al Domnului și Doamne,
Care vii de-atâtea toamne,
Care vii de-atâtea ierni!

Poți intra: e larg, e soare,
Este calm, este-mpăcare,
Timpu-ncepe ca să zboare,
Pasăre cu-aripă mare.

Nici în vorbe, nici în faptă,
Așteptarea nu mai rabdă.
Răul și cu binele
Floarea și cu spumele,
Cel din gând și cel din soartă,
S-au trezit că-mi bat la poartă
– Cu vibrarea diademii –
Amândoi trimișii vremii.
Îi auzi? N-auzi o stea?
Premergând venirea Ta?

Este semnul magilor,
Dragule și dragilor,
Dragule-mpărate,
Dătător de toate!

Ard ca faclele pereții,
Semn de-nceperea vieții!

Sub cojoc de îngeri, Domnul
Își visează-n somnuri somnul.
Își visează-n sine sinea
Și nu-l biruie ruginea,
Ci-l acoperă în staur
Stelele cu nimb de aur,
Aurul cu nimbu-ntreg.

Doamne, vin să te culeg!

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Ion Caraion