Cântecul cireșului - Ion Caraion

Ce bătrân, bătrân era
Iosif, când se logodi
colo-n Țara Galileii,
cu Măria – și porni

și porni cu ea prin codrii
cei de mure plini, umbroșii,
plini de mure și cireșe
cum e sângele de roșii.

O! ceru atunci Maria
cu glas dulce, cu glas blând:
„O cireașă-mi dă, mi-i ruga;
duc în mine prunc plăpând.”

O! răspunse atunci Iosif,
cu glas negru cum e norul:
”Deie-ți ceea ce-mi ceri mie
cel al căruia-i odorul.”

O! grăi atunci copilul
cel din pântec, nu din feșe:
”Pleacă-te, tu pom înalt,
de-i dă mumă-mi cireșe.“

Se-aplecă cireșu-atunci
pân′ la dreapta sfintei-mume,
ce grăi: “Privește, Iosif,
pot mânca oricâte-anume!”

Și mâncă; erau, de roșii,
cum e sângele din cântec.
Mai departe-apoi Maria
o porni cu pruncu-n pântec.

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Ion Caraion



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.