Bucătăria lui cocostârc - Ion Caraion

o carte netipărită e ca un copil nefăcut
zevzece lucruri spânzurară de vânători legendare
de la un timp începe să ni se facă urât de viață

toată ziua a funcționat întunericul
toată noaptea a funcționat closetul und andere dinge
toată viața a funcționat moartea

prostul nu știe să dea bună ziua decât înjurând
mă mir de măruntaiele potârnichii ca de
arborele binelui și-al răului
stropind cerul noroaiele stropeau soarta

cu o curea udă și rece
dumnezeu își bate copiii la fund
saramura picură

mă mir de sofiști și proverbe
niciodată n-am avut gust pentru uscătorile de idei
tot ținutul îndoielilor adie a sec

așa rămân ierbile, așa gândul –
șobolanul acesta așteaptă moartea tuturora
ca să rămână el mai-marele

hoiturilor pe bucătăria lui cocostârc…

habar n-are că-n burta sa und und
und andere dinge, ca-ntr-o magazie, totu-i putred

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Ion Caraion



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.