Aqua forte - Ion Caraion

Și iată că într-o zi nu i-am mai putut duce sufletului meu
nici o bucurie. L-au năpădit întrebările;
toate cerurile, cu toate căldările,
i-au luat zâmbetul și i l-au dus la Dumnezeu.

Pe urmă viața a făcut din mine o sperietoare:
n-am mai glumit, n-am mai plecat, tinerețea s-a dus,
timpu-a trecut –
pe fiecare ușă un necunoscut
intra și ieșea, ca un râu dintr-o mare.

Brățările vântului sună pe câmp
și iată – e seară…
Cu greu îmi potoleam sângele odinioară.
Câteodată mă uit la trecutul meu strâmb.

O inimă aleargă prin această învălmășeală,
amintirile fumegă și-alunecă unele-ntr-altele.
Sărutul soarelui încaltele
are un miros greu de-alcool și de hală.

Nu e chioșc, nu e o lingură,
dar seamănă-a tot ce-a uitat să mai fie.
Și iată că totuși lumea nu mi se pare mai singură,
decât singurătatea care-o să vie.

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Ion Caraion



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.