Inima mea arde - Rumi

Traducere de Octavian Cocoş

Inima mea arde de iubire
Şi toţi pot vedea această văpaie.
Inima mea pulsează pătimaşă
Ca valurile unui ocean.

Prietenii mi-au devenit străini
În jurul meu nu sunt decât vrăjmaşi.
Dar eu sunt liber ca vântul,
Căci mustrările lor nu mă mai ating.

Mă simt acasă oriunde m-aş afla,
Iar în iatacurile iubiţilor
Eu pot vedea cu ochii-nchişi
Frumuseţea dansând.

În spatele vălurilor,
Beat de iubire,
Dansez şi eu
În ritmul acestei lumi.

Pentru că mi-am pierdut minţile
În lumea mea de oameni iubitori.

Adăugat de: Octavian

vezi mai multe poezii de: Rumi



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.