Peste oceanul de petrol mereu mocnind
Aripi de spumă evadează în talazuri
Bricheta poeziei eu mi-o scap, răcnind
Iar valurile explodează în zăgazuri.
Se înroșesc înspumegate aripi, toate
Și prin clăbucii muribunzi iavaș pocnește
Nezborul penei-făurar ce jalnic scoate
Plutiri din puful greu ce se topește.
Și-așa deasupra cătrănitei sepulturi
Șoptiri incinerate-n veci își împreună
Dezaripate glasuri ce între picături
De strop vaporizat poemul îngreună.
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Comentarii:
Nicio problemă, nu, nu supărați. Înțeleg bine mesajul, ce-i drept recunosc că e alambicat și o fugă de banal, nici nu am cugetat atât de mult la sens, știu doar că m-am gândit initial că poezia aprinde cumva oceanul acesta de petrol unde plutesc aceste aripi, această inspirație divină care este consumată de foc. Dar după am cam pierdut sensul în favoarea unei pseudo-atmosfere greu de exprimat, desi la expresia cu explozia în zăgazuri am avut o logică:un zăgaz, un baraj e distrus de explozii, dar explozia în lumea această dincolo de metafizică creeaza de fapt barajul. Greu însă să mențin totul la un asemenea nivel de absurdism, mai bine să simplific. Și aici vă mulțumesc, mi-ați simplificat pozitiv poezia aș spune, am să încerc pe viitor să mă apropii mai mult de claritate.
DascaluAlbert (autor) sâmbătă, 06 aprilie 2024
Talentul este evident, precum și greșelile începutului. Văd o fugă de banalitate, de sensuri limitate ale cuvintelor, dar și un abuz de construcții complicate, pe care cititorul nu are cum să le perceapă ca pe o vibrație artistică, oricât s-ar strădui, pentru că nu reușește să distingă mesajul acestora. Tot ce trebuie să primeze este estetica mesajului și ușurința de percepție a acestuia. De aceea un "A fost odată ca-n povesti/A fost ca niciodată" este o comoară națională, în detrimentul unor încâlceli alambicate de sensuri.
În concluzie, plăsmuirea acestei poezii, din punctul meu de vedere, putea fi una genială, dacă autorul nu căuta cu orice preț impresionarea cititorului cu un amalgam incontrolabil de sensuri și imagini.
M-am jucat un pic printre versurile acestea pentru a le descotorosi de rime facile și inestetice (verbe, în special gerunzii) și de acele cuvinte care umplu mult prea mult mintea cititorului pentru a-i mai putea deschide imaginația către un mesaj.
Iată rezultatul:
Peste oceanul de petrol, mereu mocnind,
Aripi de spumă evadează în răgazuri.
Bricheta poeziei eu o scap, dar prind
Explozii nesfârșite de talazuri.
Se înroșesc înspumegate aripi, toate
Cu sângele ce în poeme îmi zvâcnește.
Nezborul penei-făurar în mine-abate
Un taciturn, un muribund înot de pește.
Așa, deasupra cătrănitei sepulturi,
Șoptiri incinerate-n veci își împreună
Dezaripate glasuri între picături,
Apoi și-aștern cenușa tristă pe-o lagună.
Nu susțin că această formă ar avea o valoare literară mai mare, ci că ar ajunge mai facil la înțelegerea cititorului, singurul scop nobil al poetului. Vreau să cred că nu am supărat cu acest mesaj. Intervenția este numai pentru a clarifica anumite aspecte de ordin funcțional ale liricii, în general. Succes pe mai departe și curaj!
Manuela Munteanu joi, 04 aprilie 2024
vezi mai multe poezii de: DascaluAlbert
Detalii poezie:
Distribuie pe: