Eden - Ileana Mălăncioiu

Cu blînda regină în faţă mă văd,
Vorbim între noi ca-ntre moarte,
Prin dragostea noastră pierdută murind
Supuse aceleiaşi soarte.


Aveam un iubit pe pămînt, îi şoptesc,
Aveam şi eu unul, îmi spune,
Al meu era soarele ce răsărea,
Al meu era cel care-apune.

Apoi vii şi tu cel murit mai tîrziu,
Sau cel ce nu mori niciodată,
Iubisem întîi o regină, şopteşti,
Pe urmă o tînără fată.

Astfel ne vorbim toţi cu linişte-n glas
Căci nimeni din noi nu mai ştie
Al cui este osul pe care-l privim
Ca trup într-o altă vecie.

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Ileana Mălăncioiu








Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.