Plictisului - Giuseppe Ungaretti

Liniște, reînvie într-un veșmânt
Trupul tânăr spre care mă duc.

Străvezie mâna întinsă mie,
Se-ndepărtează acum când spre ea pășesc.

Iată-mă pierdut în vane alergări.

Cum se ivi dimineața ea se-ntinse,
Și râse, și-mi zbură din privire.

Robul nebuniei, plictisul,
Prea puțin mi-ai fost îmbătătoare și dulce.

De ce nu te-a urmat amintirea?

E ca un nor darul tău?

Este un freamăt ce umple
Cu cântece de demult ramurile.

Memorie, simulacru fluid,
Melancolică batjocură,
Întuneric al sângelui...

Ca o fântână sfioasă în umbra
Străveche a măslinilor
Te-ntorci să m-ațipești...

În dimineața încă secretă,
Buzele tale iar le vreau...

Nu le-aș mai ști!



Traducere Nicoleta Dabija

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Giuseppe Ungaretti



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.