Girul unui suflet depravat in prag de an nou

marți, 05 ianuarie 2016

Femeie și copiliță
a dorului meu crăiță,
ai plecat în depărtări
fără grijă la urmări
Și nu te-ai gândit deloc
cât mă arde al meu foc,
că nu te-am vazut de-un an
și-am ajuns un bețivan
să mă-mbăt din amintiri
când te sorbeam din priviri.

Fată cu suflet curat,
cât ma doare c-ai plecat!
Ai plecat spre al tău vis
că umblai în cerc închis,
fără niciun rezultat
și sperante de-așteptat.

Știi că amintirea doare
și că se reflectă-n stare?
Eu mă simt acum ciudat,
poate marginalizat.
Am sperat că dulci fiori
te vor lua de subțiori
și te vor purta în noapte
spre a mea singuratate.
Iar aici, când vei ajunge,
al meu suflet îl vei unge
cu ulei de rozmarin
să trateze-amarul chin.

Dar îmi este tare teamă
că urgențele te cheamă
și la alte uși vei bate
urând nou și sănătate
Teama mi-e cu-adevărat
c-am rămas îndatorat
amintirilor celeste,
la ce-a fost și nu mai este.
C-am promis solemn, curat,
că te voi uita îndat’
dacă viața, să te-aline,
mă va departa de tine,
Că voi strânge-ntr-un clasor
al iubirii colțișor
și îl voi privi doar eu
când amorul, derbedeu,
va uita de promisiune
și de-a noastră fisiune.

Că vei fi aici sau colo
îți trimit un tainic solo,
o odă de gânduri bune
împreună să-ți adune
fericire, sănătate
noroc și prosperitate.

Femeie și copiliță,
fată de nobilă viță,
să rămâi așa cum ești:
o prințesă din povești!
Norocul să te iubească
să-ți fie a palei iască!
Împreună să dați foc
la “nimic” și la “deloc”
Și, când focul va fi stins,
să rămână șes întins,
să rămână loc curat
pentr-un “bine” de urmat!

Ușa-n prag de sărbătoare,
Tu deschide-o cu o stare
ce va da un start perfect
unui an nou și bisect.
Dorul meu în prag de an,
învelit în nou caftan
îl vei regăsi smerit
să-ți spună ca a greșit
când a luat-o-n zbor, hai hui,
la îndemnul nu știu cui,
să găsească duplicat
la ființa unicat.
Să primești a mea urare
Si a dorului schimbare
Ce iți spun că te doresc,
în “secret” cât te iubesc.

Iată, Închei a’ mele rânduri
drept esența unor gânduri:
Să ma ierți de am greșit
și idei de-am slobozit
dintr-o temniță internă,
rupte dintr-o diademă
construită în trecut
ce am zis că-ți va fi scut.

Scutul ținut la secret
azi, îmi pare desuet,
că pe fruntea ta senină
stă coroană de lumină

Ești a vieții amazoană
și pe frunte ai coroană
cu puteri nebănuite
ce din suflet țintuite
au erupt într-o cascadă
construindu-ți promenadă
din al tău traseu în viață
plin de forță și speranță.

Tu ești basm și ești poveste,
tot ce-a fost și nu mai este.
Ai plecat pe căi străine,
neumblate, caudine
pentru-un suflet depravat
de iubire vinovat.

Dar nu te-ai gândit deloc
că un suflet prins zălog
a girat a ta plecare
cu un dor ce astazi doare,

Ai plecat ca o cometă,
uragan în piruetă
și-ai aprins vârtej de foc
ce mi-a ars internul loc.

Am rămas cenușa..., știi,
să se piardă în pustii.
Dar a dragostei risturnă
din cenușă se adună
și renaște c-un nou crez:
în viață să te urmez.

Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.

Comentarii: