Costea - George Coşbuc

Vine
Costea din război,
Și cu el vin alții doi.
Fața arsă, trupul supt,
Straiul colbuit și rupt.
Dar de multă voie bună
Sună codrii și răsună.
Cel mai tânăr chicotea:
- ,,Alelei, puicuța mea!
De m-aș mai vedea acasă,
Mire eu și tu mireasă!"

Cel mai vârstnic dintre ei:
- ,,Dragi bujori, copiii mei!
Știu că-mi ies mereu în drum,
Doar mă văd acum-acum!"

Doi cântau, cel mal vuia;
Costea, el tăcea, tăcea.
- ,,Alelei, tu
Costeo, frate,
Spune-ne ce gând te bate?"

- ,,Mai iertați, nu-mi aflu rost;
Vesel eu că voi am fost.
Mă gândeam la maica, biata,
Eu în foc, sub cruce tată -

Și deodat' așa din drum
M-a prins jalea nu știu cum!
Voie rea să nu vă facă:
Mi-a venit, dar o să-mi treacă!"

Cei doi cântă, codru sună,
Și tustrei merg împreună.
Când ajung la moară nouă,
Calea lor se face-n două.
Doi pe râu în jos s-au dus,
Costea, el, pe râu în sus.
Singur, și pustiu ce-i malul!
Și-ndemnă cu vorbe calul:

- ,,Zboară, murgule, cu mine!
Zboară, ca să zbor îmi vine!
Tânăr ești de patru ierni,
Câmp ai larg să mi te-așterni!
Nu te-opri, fârtate drag,
Până la măicuță-n prag!"

Și cu murgul el vorbea,
Murgul treaz înțelegea.
Gândul fulgeră că zborul,
Dar mai fulger zboară dorul,

Zboară calul rândunel -
Costea tot cu jalea-n el. ,

Când a fost pe la răstoace,
Ochiul stâng a prins să-i joace. în sat
Costea când intră,
Cucuvaia-n turn cântă.
Iar când a bătut la poartă,
Mă-sa-n casă era moartă!
Cât a plâns cu ochi răi
Așteptând copilul ei!
Și n-a fost nici mângâiată
De-a-l vedea măcar o dată! -

Și prin noapte-n capul gol,
Costea-n mijloc dă ocol.
-Să-și mai stingă-n vânt afară
Capul foc și gândul pară.
El sub tunetul de tun
S-a bătut ca un nebun.
Parcă de-și iuțea el pașii,
Mai curând piereau vrăjmașii.
Și-l mână un singur gând,
Să sc-ntoarcă mai curând.
Și la ce? Pustiu și gheață!
Mă-sa-l mai ținea-n viață.
Când era sub plumbi și fum,
Numai ea! Și-acum, acum?
De-ar începe iarăși toiul,
Ah, de-acum de-ar fi războiul!

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: George Coşbuc