Florin T. Roman - creaţii proprii

Motto: Tatăl meu se credea ateu –
ce ironie!
Dar îl iubea pe Dumnezeu
fără să ştie!

Ce n-avem ne trebuieşte,
ce avem nu-i o avere,
ce-i puţin nu ne ajunge,
ce e mult şi mai mult cere.

Se prăbuşesc clipele peste aceste
năvalnice inimi. Cântă tăcerile
valsuri de piatră oceanică.
Nu trece nimeni pe uliţa rece

E dimineaţă...
Mai e şi toamnă…
Ceaţa matinală se scaldă,
intangibilă, impasibilă,

Motto: „A avea un prieten este mai vital
decât a avea un înger”.
(Nichita Stănescu)

Cum, nu vedeţi
rugăciunile sfinţilor
plutind pe aripi
de tămâie?

Când soarele răsare şi primăvara vine
Cresc muguri şi vlăstare pe pieptul său bătrân;
Cu fală se trudeşte spre cer, spre înălţime
Şi capul îl ridică în semn că e stăpân

Am privit în ochii unei stele ce apunea,
pâlpâind, întru scorbura infinită a nopţii,
şi-am găsit umbra unei fericiri ucigaşe
ce mă pândea de câteva vieţi şi ceva.

XIII.
Mai trebuie oare să aştept
să-mi cadă bruma pe veşmânt
când totul curge clar, precis,

E seară şi vântul începe să bată
Nori negri adunând peste sat;
În zare fulgere cerul străbat
Şi ecouri de tunet câteodată