Lumina-i împodobea grația și sălășluia
Printre orbi ochi și umbre-n formă de bărbați;
Iată cum lumina în cântec ne topea.
Lumina fărâmată drept coif o poartă ea
Ce inima-mi o are în jurisdicția sa.
În inima pădurii, ied ori ciută n-ar vedea
Așa lină lumină; paing pânză nu țese
Așa delicată precum ea când soarele iese
Mișcând smaragde limpezi în iarba-ncovoiată
Ce altfel al arde iute unde-i de ea călcată.
Distribuie: