Trăim, nu din certitudini,
ci din presimțiri, din descifrarea
unor gesturi, din înțelegerea
unor întâmplări.
Zilele și nopțile noastre
nu sunt decât niște stânci
de care ne lovim precum valurile
pe timp de furtună.
Atât de repede ne pierdem
în uitare încât nici măcar
copilăria nu mai poate fi acea
ancoră ce ne-a ținut în lumină.
Nu rămânem decât cu amintirile
în care ni s-a părut că iubirea
era mai presus de adevăr;
iar frumusețea unui suflet pereche
era acea oglindă în care
ne regăseam când flacăra dorului
ne făcea să visăm...
vezi mai multe poezii de: Vasile Toma
Detalii poezie:
Distribuie pe: