Stanțe noi - Eugenio Montale

Când ultimile fire de tutun
la gestul tău se sting în farfuria
de cristal, spre tavan se-nalță leneș
fumul spiral
pe care nebunii și cai de șah
îi văd cu stupefacție; noi inele
′i urmează, mai mobile decât cele
din degetele tale.

Morgana care-n cere elibera
tunuri și poduri a pierit
la primul suflu; geamul nevăzut
deschis e, fumul se agită. În fund
altă ceată se mișcă: o năvală
de oameni ce nu știu de-acea tămâie,
pe eșichierul cărei poți doar tu
semn a-i înscrie.

Mă întrebam odată dacă oare
chiar tu ignori jocu-n desfășurare
pe tablă, nor acum în fața porții:
dar furia morții nu stă pe nimic,
dacă nimic e fulgerul privirii,
ci alte focuri vrea, peste cortina
deasă pe care ți-o ivește zeul
hazardului, ce-asistă.

Știu azi ce vrei; își bate surdul sunet
clopotul Martinellei și-nspăimântă
figurile de fildeș în lumina
spectrală de troiene. Dar rezistă
și-și ia răsplata unei solitare
veghi cel ce-alături ție-opune-oglinzii
concave, orbind piesele, ai tăi
ochi de oțel sub gene.



Traducere Marian Papahagi

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Eugenio Montale



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.