Oase de sepie – 17 - Eugenio Montale

Farândola copiilor peste prundiș
era viața explodând de-arsură.
Creștea-ntre trestii rare și-ntr-un hățiș
tufa umană-n adierea pură.

Trecătorul simțea ca un supliciu
ruperea sa de vechile rădăcini.
Pe țărm ferice, în vârsta de aur înflorind,
nu nume chiar, o haină, erau un viciu.


Traducere Marian Papahagi

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Eugenio Montale



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.